12 copii din satul
Copceac si-au imbogatit imaginatia si vocabularul cu expresii populare ,
proverbe si zicatori din povestile lui Ion Creanga.
Ziua de întâi martie
este o zi specială prin firul de mărțișor, prin melodia compozitorului Eugen
Doga, dar și prin faimoasele Amintiri din copilărieale lui Ion
Creangă.
Din motivul
aniversării a 180 de ani de la nașterea bunicului din Humulești ,
serviciul O ora de poveste
i-a intrigat pe
cei prezenți prin legătura dată-eveniment, Intalniri de lucru, dialoguri, expuneri,
expozitii fragmente din opere, care au decodificat încă
o dată subiectul orei. Am lecturat fragmente din diverse povești, provocându-i să deducă titlul și
să le raporteze la una din rubricile Povești, Amintiri, Prieteni,
urmate bineînțeles, de argumente.
Dacă capra are trei iezi,
punguța doi bani, iar călătorii cinci pâini, ajungi să te întrebi ce
semnificație au aceste cifre în poveștile lui Ion Creangă, care au fost
discutate și decodificate atât după înțeles, cât și după cifre.
Fiselede culoarea tricolorului, ce cuprinde
cuvintele-cheie Poveste, Copilărie, Amintiri nu doar a
stabilit coerența dintre termeni, dar și lexemele care le caracterizează.
Copiii au participat și la
jocul Diamant care le-a sporit creativitatea și totodată
spiritul de analiză și organizare, structurare a cuvântului în dependență de
cerință și context.
,,O oră de poveste la biblioteca Copceac se
egalează cu o oră de satisfacție și curiozitate necontenită., nea comunicat Ceban Elena.
Negrescu Natalia,Biblioteca Publică din Copceac
tel:078653347, email:nnegrescu381@gmail.com
Facebook:Damica672
Facebook:Damica672