Cînd eram de-o şchioapă şi
mai mult o încurcam pe mama decăt să o ajut, hramul era motiv de mare
sărbătoare. Şi totul începea cu miros de vopsea, var şi fum. Cu baticuri în cap
aşezate pe scăunele femeile din mahala vopseau gardurile, zidurile mici ale
gopsodăriei lor. Trebuia să fii atent ca nu cumva să deschizi vreo poartă şi să
rămîi cu mîinile verzi. Verdele era la modă în sat, şi garduri, şi case şi
saraiuri. Din fiecare curte un fum gros ducea spre cer mirosul unui început de
toamnă. Toţi îşi făceau curăţenie în ogradă, frunzele proaspete care s-au
predat pămîntului erau arse împreună cu tot gunoiul adunat de peste vară. Dacă
între timp aveai înşirate haine pe sîrmă (la uscat) le luai afumate bine de
tot. Era mare pregătire, femeile prin case şi bucătării, bărbaţii prin curţi.
în dimineaţa hramului gama
de mirosuri se schimba... fumul era înlocuit cu mirosul acru al găluştelor care
se coc. Primii hramaii erau matinali şi neinvitaţi, fideli ca în fiecare an,
"echipe" de rromi strigau "haziaka” pe la uşi şi cereau
chipăruşi umpluţi. Nu puteai să le refuzi poftele... sunt oaspeţi. Pe la amiază
ieşeam la porţi şi rezemaţi priveam cum se umple strada de cumpănii (definiţie
- oameni în grup care merg în ospeţie la cineva). Mergeau gălăgioşi bărbaţii
înainte, femeile în spate.
Aşa era atunci cînd în
toate casele era cîte o familie, cînd copiii nu aşteptau pachete din Italia,
cînd oamenii se bucurau şi nu se uitau că vecinul are gard din
"chiatră". Dar hramul merge înainte, chiar dacă mai pierde cîte ceva
pe drum. în centru mare forfoteală - competiţii la volei, ridicarea greutăţii
şi aşteptata trîntă. Cei care nu se tem să ajungă acasă cu degetele rupte şi
faţa doar vînătăi luptă pentru un cocoş şi berbec, fiecare categorie cu premiul
său. După ce într-un an a venit cu un cocoş acasă, în alt an doar cu vănătăi şi
îndîrjire mai mare, de acestă dată mezinul nostru, Mihai a mai adus acasă o
vietate -pe Fiodor Mihalci - berbecul. Ne-a avut pe toţi alături de la mătuşă
şi unchi pînă la nepoţica de o lună. l-am făcut galerie celui mai puternic
flăcău din sat - fratele meu.
Hramul umple mesele în 3 straturi cu farfurii, răscoleşte
prin amintiri şi revede oameni. Unii îmbătrînesc, alţii cresc, Aşteaptă satele oamenii dragi plecaţi
Natalia Negrescu, ai talent de mare povestitor! Citindu-ti textul, mi-am revazut copilaria, am retrait emotiile sarbatorii, dupa care am revenit la realitatea de astazi din satele Moldovei, cu umor subtil si un strop (sau poate mai mult) de nostalgie si pragmatism. O incursiune in trecut, prezent si viitor, plina de emotii pozitive si ginduri luminoase!
RăspundețiȘtergere